Egomaniac
- Author
- Narrators
- Publisher
În noaptea în care l-am întâlnit pe Drew Jagger, tocmai intrase în noul meu birou din Park Avenue. Am format 911 înainte să-l atac cu mișcările mele de Krav Maga. M-a imobilizat rapid și apoi a chicotit, găsind distractivă încercarea mea de a-l doborî. Bineînțeles, intrusul trebuia să fie arogant. Numai că s-a dovedit că nu era deloc un intrus. Drew era ocupantul de drept al noului meu birou. Fusese în concediu în timp ce spațiul era renovat. Pretextul perfect pentru escrocul care mi-a închiriat mie spațiul ce nu era deloc vacant. Am luat o țeapă de zece mii de dolari. A doua zi, după câteva ore petrecute la secția de poliție, lui Drew i s-a făcut milă și mi-a făcut o ofertă de nerefuzat: puteam să rămân temporar, dacă acceptam să-i preiau apelurile cât secretara lui era plecată. Probabil că ar fi trebuit să fiu recunoscătoare și să-mi țin gura la auzul sfaturilor pe care le dădea clienților săi. Dar nu am putut să nu-mi spun părerea. Și nu mă așteptam să mă tulbure de fiecare dată când mă certam cu el, mai ales că doar asta făceam. Noi doi eram complet diferiți. Drew era un tip cinic, furios, al naibii de arătos și superdemolator de relații. Iar treaba mea era să ajut oamenii să-și salveze căsniciile. Singurul lucru pe care îl aveam în comun era spațiul pe care îl împărțeam. Și o atracție care devenea din ce în ce mai greu de ignorat.
© 2022 Storyside (Audiobook): 9789152143643
Translators: Diana Trancuta
Release date
Audiobook: 24 October 2022
Other editions
Books similar to Egomaniac
- Factorul de atracţie Joe Vitale
- Ești pe cont propriu Stelian Turlea
- Rămâi cu mine Jennifer L. Armentrout
- Demoni Laura Nureldin
- Cincizeci de umbre ale lui Grey E.L. James
- Provocare L. J. Shen
- Revertis Laura Nureldin
- Regele de Arginți Sandrone Dazieri
- Tuturor băieților pe care i-am iubit Jenny Han
- Ucide-l pe Tată Sandrone Dazieri
- Ceața Cristina Nemerovschi
- Gata cu scuzele! Rachel Hollis
- În inima pădurii Erin Hunter
- Detoxifierea spirituală Gabrielle Bernstein
- Săptămâna nebună Stelian Turlea
- Păpuşile Cristina Nemerovschi
- Prințul din negură Carlos Ruiz Zafón
- Scuză-mă, dar te iubesc Federico Moccia
- Asasinul din Tokio. Țintele Barry Eisler
- Cheia Joe Vitale
- Fată, deschide ochii! Rachel Hollis
- Planul de zbor Brian Tracy
- Aladdin & The Magic Lantern in Romanian Cristina
- Lumea de dincolo Caius Dobrescu
- Ultimul avanpost Lavinia Calina
- Pisica lui Dalai Lama David Michie
- Spune povestea Jeffrey Archer
- Carieră și caşcaval Brian Tracy
- Harry Potter and the Philosopher's Stone J.K. Rowling
- Yesteryear Caro Claire Burke
- A Court of Thorns and Roses (1 of 2) [Dramatized Adaptation]: A Court of Thorns and Roses 1 Sarah J. Maas
- Fourth Wing Rebecca Yarros
- Throne of Glass Sarah J. Maas
- Fourth Wing (1 of 2) [Dramatized Adaptation]: The Empyrean 1 Rebecca Yarros
- The Divorce Freida McFadden
- House of Earth and Blood (1 of 2) [Dramatized Adaptation]: Crescent City 1 Sarah J. Maas
- Threshing Day (Wing and Claw Collection) Rebecca Yarros
- A Game of Thrones George R.R. Martin
- Icebreaker Hannah Grace
- Red Rising (1 of 2) [Dramatized Adaptation]: Red Rising 1 Pierce Brown
- Haunting Adeline H.D. Carlton
- The Fellowship of the Ring J. R. R. Tolkien
- Fourth Wing (2 of 2) [Dramatized Adaptation]: The Empyrean 1 Rebecca Yarros
This is why you’ll love Storytel
Listen and read without limits
800 000+ stories in 40 languages
Kids Mode (child-safe environment)
Cancel anytime
Unlimited
Listen and read as much as you want
9.99 € /month
1 account
Unlimited Access
Offline Mode
Kids Mode
Cancel anytime
